Fostul sindicalist Liviu Luca, în greva foamei în închisoare

Fostul sindicalist Liviu Luca, în greva foamei în închisoare
Publicat: 02/12/2016, 17:20
Actualizat: 27/09/2018, 20:42

„A intrat în greva foamei de mai bine de zece zile, are mai multe motive. A fost transferat la Penitenciarul Rahova, în repetate rânduri, de la Penitenciarul Mărgineni. A fost transferat pentru procedure judiciare la DNA și a fost ținut sine die. Nu i s-a spus pentru cât timp. Ultima dată, de pe 2 până pe 22 noiembrie. Toate medicamentele, hainele, toate sunt la Mărgineni. A fost ținut într-o cameră cu un bolnav de hepatita C, alți delicvenți de drept comun, comndamnați pentru fapte cu violență. Susține că nu se respectă condițiile minime de demnitate umană. A fost în camere de zece deținuți pe 16 metri pătrați. Erau mai puțini de trei metri pătrați pentru fiecare deținut. A cerut și a discutat cu directorul Penitenciarului Rahova. L-a întrebat de ce, i s-a spus că este la dispoziția organelor judiciare. Da, a fost la DNA, dar asta în primele zile. După aia a fost ținut, pur și simplu. A fost plimbat cu dube mizerabile, cu geamurile deschise, s-a îmbolnăvit. Bătaie de joc, cum e în sistemul penitenciar. Nu vrea să renunțe, spune că va rămâne în refuz de hrană. Pentru drepturile domniei sale și apoi pentru drepturile tututor deținuților”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul lui Liviu Luca, Ioan Georgescu.

Fostul sindicalist Liviu Luca a fost condamnat pe 22 iulie, definitiv, la șase ani de închisoare în dosarul Petromservice, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.

În aceeași cauză, Curtea de Apel București a decis condamnarea definitivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la șase ani și două luni de închisoare, în timp ce afaceristul Ovidiu Țurcan a fost condamnat la cinci ani și zece luni, iar un fost director al Petromservice, Gheorghe Șupeală, a primit o pepdeapsă de șase ani de detenție.

Potrivit deciziei Curții de Apel, alte opt persoane au primit pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendare și patru ani de detenție.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Țurcan și foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnastopol au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani și delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Șupeală, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhâlțeanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimiși în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan pentru complicitate la delapidare și spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și de Directiva 2005/60/CE. „În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfășurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, director general și director financiar”, a arătat Parchetul instanței supreme.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat preluarea pachetului de acțiuni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Wimbledon. Emma Răducanu provoacă retragerea lui Andy Murray
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
O formă rară de materie cuantică a fost creată, în premieră, cu ajutorul moleculelor
×